Aceste două filmulețe au fost realizate în cadrul unui proiect finanțat de ANST la care am participat acum câțiva ani. Ele reflectă modul în care noi, două dintre echipele participante, ne-am raportat la două cuvinte: tinerețe și solidaritate. Am ales să le împărtășesc cu voi pentru că mi se par relevante și lesne de folosit într-o serie întreagă de activități cu preșcolarii și școlarii mici. Să-i învățăm, așadar, pe prichindeii noștri să aibă sufletul mereu tânăr și să fie solidari cu cei din jurul lor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu